BRANCH – MOBILIER PENTRU EXTERIOR

„Branch” – proiect castigator al premiului de popularitate in cadrul concursului Talent Scouting BIFE 2012.
Ansamblul de mobilier destinat spatiilor exterioare, imbina geometria minimalista cu formele organice pure, pentru a aduce natura mai aproape de habitatul urban. Elementele si texturile folosite exprima intr-un limbaj unitar frumusetea naturii, in toata simplitatea sa. Obiectele de mobilier sunt realizate pe un cadru suport metalic din teava cu profil rectangular, de 1,5 respectiv 2cm, vopsita in camp electrostatic – tehnologie ce exclude folosirea solventilor, contribuind astfel la protectia mediului. Folosirea tensiunii fibrelor naturale, confera scaunelor o silueta pe cat de sculpturala, pe atat de ergonomica. Spatarul format dintr-un manunchi de nuiele de ratan, este sprijinit punctual si are doar baza fixa, fiind lasat liber pe toata inaltimea, pentru a prelua inclinatia corpului uman si a-l sustine. Usor datorita miezului moale dar rezistent prin scoarta fibroasa, ratanul este flexibil – se indoaie si isi recapata forma imediat, rezistand impactului repetat. Sezutul si blatul de masa propuse sunt din placaj marin din lemn de Okoume, esenta similara mahonului, cu fibra aparenta, ce ii confera un aspect decortiv si caracteristici tehnice ce rivalizeaza ca performanta in rezistenta si greutate, cu compozitele evoluate. Un decupaj in forma de ramura de copac decoreaza blatul mesei, proiectandu-se in prezenta luminii pe pardoseala, ca simbol al unei comuniuni a obiectului cu mediul din care va face parte.
COMENTARIUL TAU